In Cautarea Primaverii prin Muntii Macinului (II)

          Cand m-am hotarat sa ies din cort se auzeau deja lemnele trosnind pe foc. Lumina jucausa ma facea sa ma simt in siguranta. In padure, dincolo de primii copaci, noaptea era din ce in ce mai adanca. In departare se auzeau urlete prelungi, amestecate cu schelalaituri si vaiete. Erau sacalii ce populeaza zona Muntilor Macin. Aceste urlete impreuna cu tipatul bufnitelor ne-au facut sa vorbim mult timp in soapta si sa ne culcam abia in jurul orei 01:00.

          Dimineata urmatoare m-am trezit cu mult inainte de rasaritul soarelui in mijlocul unui concert matinal de ciripituri care mai de care mai vesele si mai stridente. O harmalaie de nedescris ce anunta o noua zi minunata de colindat prin "salbaticie". Victor deja aprinsese focul si pregatea ovazul amestecat cu stafide si seminte de tot felul ce avea sa constituie, impreuna cu nelipsita cana de cafea fierbinte, un mic dejun satios.

          Ziua urma sa fie foarte solicitanta din punct de vedere fizic, cu multi kilometri parcursi dar si cu multe peisaje fermecatoare (fotografiile se gasesc aici). La locul de campare am ajuns abia in jurul orei 19:30 dupa ce o ploaie nu foarte puternica ne-a pus la incercare echipamentul. M-am repezit la montatul cortului desi ploaia inca nu se oprise definitiv si vantul imi ingreuna aceasta activitate ce devenise mai mult o provocare pentru mine. A durat ceva mai mult pana cand am reusit sa-l ancorez destul de bine incat sa reziste rafalelor puternice de vant prezente mai mereu in Saua Tutuiatu. In departare luminile din casele satenilor din Greci incepeau sa straluceasca una cate una. Nefiind foarte hotarat daca sa-si instaleze si el cortul sau nu, Victor imi propune sa coboram spre sat si sa ne intoarcem acasa. In cateva minute era deja in drum bac iar eu imi pregateam salteaua pentru inca o noapte la cort in mijlocul naturii. 

          Cu putin inainte ca ploaia sa-nceapa din nou am apucat sa fac o baie si sa-mi iau apa de baut de la Izvorul Italienilor aflat la circa 300 de metri. M-am bagat in sacul de dormit si am adormit ascultand sunetul picaturilor de ploaie ce se loveau de prelata cortului. In jurul orei 23:00 primesc un telefon de la Victor prin care ma anunta ca a ajuns cu bine acasa dupa o serie de coincidente favorabile ce l-au ajutat sa prinda ultimul bac ce traversa in seara respectiva Dunarea, spre Braila.

          M-am trezit in jurul orei 09:00 intr-o dimineata cu soare stralucitor ce facea ca ploaia din noaptea ce abia trecuse sa mi se para c-a fost doar un vis. Doar aerul imi mai amintea de ea printr-o aroma placuta si inconfundabila. 

          Drumul spre casa l-am cautat tot prin padure mergand pana in capatul nordic al rezervatiei si apoi spre satul Luncavita. La un moment dat, chiar inainte de iesirea din zona impadurita, m-am intersectat cu 4 caprioare ce traversau un drum forestier scos din uz. Nici n-au vrut s-auda de poze si in cateva clipe au disparut fara sa faca absolut niciun zgomot.

          Ajuns in Luncavita, la soseaua ce duce spre bacul de Galati, am inceput sa fac semn masinilor ce treceau foarte rar probabil din cauza faptului ca era o zi de Duminica dupa-amiaza. In circa 45 de minute eram intr-o Dacie papuc ce avea sa ma duca din nou acasa.