Au fost odata 2 biciclete, 7 zile, 550 de km si... trei ursi.

“Aceasta nu e o istorisire a unor fapte marete,

 e doar o bucata din doua vieti,

surprinse intr-un moment cand s-au incrucisat pe un drum,

cu aceleasi aspiratii si vise.”

Ernesto Guevara de la Serna (1952) "Diarios de Motocicleta"

     

In august 2011 am plecat in prima mea calatorie cu bicicleta. Au fost sapte zile de libertate totala si de voie buna in care am parcurs peste 500 de km. Acum cred ca e cel mai bun mod de a calatori. Aici am pus cateva fotografii facute in timpul expeditiei.

Ideea a inceput sa prinda contur in timpul unor discutii cu un biciclist pe care l-am cunoscut in acele zile si care avea sa-mi devina tovaras de drum in multe din calatoriile viitoare. Fara sa stam prea mult pe ganduri, dupa cateva propuneri de trasee si eventuale locuri de campare - pe care le marcam cu un creion pe o harta rutiera - ne-am ocupat de cele necesare calatoriei. Mi-aduc aminte ca in ziua de dinaintea plecarii am iesit cu bicicletele prin oras sa vedem daca ne descurcam cu greutatea gentilor in timpul pedalatului. Echipamentul meu era unul rudimentar: cort de patru persoane :), un sac de dormit foarte subtire, un izopren si o casca de ciclist (achizitionate toate dintr-un hypermarket) plus tricouri de schimb, vesta reflectorizanta si cateva ustensile de gatit ingramadite intr-un rucsac de 80 de litri pe care l-am legat cu cateva chingi elastice de portbagajul imprumutat al bicicletei.

La recomandarea unui alt biciclist care initial isi declarase intentia de a merge cu noi in aceasta expeditie, am postat pe Forumul Clubului de Ciclism Galati o informare legata de traseul pe care urma sa-l parcurgem, informare pe care am regasit-o acum si cu ajutorul careia pot oferi cateva informatii exacte despre planul calatoriei:

Un vizitator de pe acest forum ne-a trimis si o harta a traseului:

In prima zi a calatoriei cei 80 de km planificati s-au terminat parca prea repede pentru ca in jurul orei 15:45 montam deja cele doua corturi  pe malul Putnei. Entuziasmul pe care il simtisem in dimineata acelei zile, in momentul in care ne-am urcat pe biciclete, nu s-a diminuat catusi de putin pe parcursul intregii zile. Odata instalate corturile, am aprins focul si ne-am pregatit cate ceva de mancare dupa care am facut o baie revigoranta in apa rece a izvorului. Susurul apei ne-a insotit in somnul greu in care am cazut pana in dimineata urmatoare.

A doua zi in jurul orei 10:00 AM  paraseam satul de vacanta Lepsa cu gandul la urmatorul punct de campare, Lacul Sfanta Ana. Imi aduc aminte acum de „lupta” cu ultimii 10 km de catarare in serpentina pana la spatiul de campare de langa lac dar totodata si de zambetul si bucuria de pe fetele noastre care nu au lipsit pe tot parcursul distantei.

 Odata ajunsi acolo ne-am dat repede seama ca nu dorim sa campam in acea aglumerare de corturi si autoturisme printre care gratarele sfaraiau de zor. Ne-am inteles dintr-o privire si urcand pe biciclete am inceput sa pedalam spre padurea care se zarea la circa 2 km dar nu inainte de a fi informati de catre personalul din camping ca ursii obisnuiesc „sa viziteze” destul de des acele locuri. Dand dovada de amatorism nu am luat foarte in serios aceste sfaturi. Imi aduc aminte de raspunsul meu : „noi pentru asta am si venit aici, sa ne intalnim cu ursu’!”, dorinta ce avea sa mi se indeplineasca in numai cateva ore.

Dupa inca 10-15 minute de pedalat am campat la marginea padurii intr-un loc linistit cu multa iarba si ferit de ceilalti turistii. Am aprins iarasi focul, am mancat cate ceva si am urcat cu ajutorul unei sfori pungile cu alimentele ramase intr-un brad situat la aproximativ 50 de metri de corturi dupa cum ne-au sfatuit cei de la administratia campingului. Efortul fizic depus in cele doua zile de pedalat si-a spus cuvantul si ne-am retras fiecare in corturile aflate la circa 7-8 metri unul de altul.

Urmatorul lucru legat de acea noapte pe care mi-l amintesc este ca m-am trezit la un moment dat  din cauza unor fosnete ce se auzeau in vecinatatea cortului. Am realizat in mod cert ca un animal salbatic adulmeca zona in momentul in care am auzit si simtit langa „peretele” cortului ceva asemanator cu  respiratia unei vaci :). Au urmat cateva clipe de liniste totala si din cauza oboselii am adormit din nou. Am experimentat apoi cea mai brutala trezire din somn din viata mea. Am auzit un zgomot puternic ca o trosnitura a betelor de cort si pe Victor care ma striga avand lanterna indreptata spre cortul meu. Cred ca au trecut cateva minute bune pana sa-i pot raspunde si mai apoi sa ma pot misca. Zgomotul imi daduse initial senzatia ca un animal s-ar fi urcat cu picioarele din fata pe cort iar spaima imi blocase pur si simplu organismul transformandu-ma intr-o stana de piatra. Cand am reusit in cele din urma sa ies din cort am observat la o distanta de circa 30-40 de metri, trei siluete apartinand unor pui de urs de marimea bicicletelor noastre si o ruptura in coltul  foliei exterioare a cortului. De dormit, am mai dormit dar abia dupa ce a rasarit soarele... :) Dimineata am aflat ca zona era frecventata in fiecare noapte de cei trei pui de urs care, ramasi de mici fara mama, se hraneau, de vreo doi ani incoace, cu resturile de mancare lasate de turisti. Ne-am hotarat sa ramanem inca o noapte dar primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne mutam corturile in interiorul campingului, fiind foarte bucurosi de prezenta cainilor si a gardului de sarma ce inconjura spatiul respectiv, gard pe care acum il observam pentru prima data.

Ziua ne-am petrecut-o pe malul lacului fascinati de frumusetea peisajului, de felul cum crestele muntilor din jur se oglindeau in apa limpede ce lasa privirea sa patrunda pana la roca vulcanica din adancuri.  Ne-am reglat si curatat bicicletele, am facut baie in lac si am dormit pe iarba bucurandu-ne de razele blande ale soarelui. Din cand in cand se auzeau glasuri vesele ce veneau dinspre diferitele ambarcatiuni in care se plimbau perechile de indragostiti sau simpli turisti. Dupa-amiaza simteam deja cum „ne mananca talpile” si am hotarat sa parasim acele locuri in dimineta imediat urmatoare nerabdatori sa aflam ce ne asteapta in restul calatoriei. Zis si facut.

"The best part of a new place is when you leave it behind."

Ma vad acum pe bicicleta incarcata cu bagaje coborand serpentinele pe care le urcasem cu greu cu doua zile in urma. Nu stiu daca pot transmite prin cuvinte senzatia de libertate si bucurie pe care am simtit-o in timp ce pedalam, senzatie ce se „incapataneaza” sa-si faca prezenta de fiecare data atunci cand, cu bicicleta incarcata de echipament, las in urma diferite locuri pentru a le inlocui cu altele noi si necunoscute.

Am urmat traseul planificat pedaland spre Brasov unde ne-am cazat la o pensiune in apropierea centrului vechi al orasului si unde am stat doua zile. Urmatoarea noapte la cort am petrecut-o pe malul Barajului de la Siriu. In cea de-a saptea zi a calatoriei am reusit sa ajungem la soseaua Ramnicu Sarat – Focsani cu ajutorul a doi soferi de autoutilitare care s-au oferit sa ne transporte cu tot cu biciclete o buna parte din drum printre satele de munte uitate parca de lume.

In jurul orei 00:00 incarcam bicicletele si echipamentul in masina lasata intr-o parcare din Focsani cu o saptamana in urma si ne intorceam in Galati nerabdatori sa povestim intamplarile din recenta aventura cu biciclete, corturi, munti, lacuri si ursi.

          „The bicycle makes me independent in a way no other form of transport can – it needs no fuel, no documents and very little maintenance. Most importantly it goes along at the right speed for seeing everything, and as it doesn't cut me off from my surroundings, it also makes me a lot of friends”  

                       

                                                           Selby,B. (1988) "Riding the Desert Trail: By bicycle to the source of the Nile"